Iubești lumina, urăști poluarea? Crearea conceptului „Cer instelat”

Vincent Lang
Manager Cercetare

Știm deja că este important să reducem poluarea luminoasă și să protejăm cerul întunecat al nopții. Se economisește astfel energie electrică, sunt ocrotite ritmurile naturale ale faunei și ale florei, iar, în unele țări, este chiar impus prin lege. Fiecare oraș, sat sau municipiu este unic, așadar obținerea sistemului de iluminat optim presupune o mulțime de alegeri. Haideți să discutăm procesul și modul în care experiența Schréder în inovarea iluminatului stradal vă poate ajuta comunitatea să protejeze bunul prețios pe care îl reprezintă cerul nopții. 
 

În primul și-n primul rând

Totul începe cu trecerea de la sursele de lumină moștenite, precum cele cu sodiu, gaz sau tuburi fluorescente, la LED-uri. LED-urile proiectează lumina într-o direcție anume, ceea ce înseamnă că utilizatorii beneficiază de un iluminat clar acolo unde au nevoie, fără exces de lumină emis în plan superior. De asemenea, LED-urile sunt o soluție de iluminat extrem de eficientă din punct de vedere energetic, care poate fi controlată îndeaproape. Dispozitivele de reducere a intensității asigură faptul că LED-urile emit doar nivelul necesar de lumină, ceea ce minimizează pierderea de energie electrică. Conform datelor comunicate de Energy Saving Trust, dacă fiecare lampadar stradal din Regatul Unit ar fi modernizat cu LED acest fapt ar aduce economii de aproximativ 77milioane lire sterline

Apoi, trebuie luat în considerare unde va fi utilizat sistemul de iluminat. Diferite tipuri de iluminat sunt potrivite pentru diferite medii, indiferent dacă acestea sunt un drum principal, o stradă rezidențială sau un centru pietonal într-un oraș. Autoritățile locale știu ce este necesar în fiecare zonă, motiv pentru care echipele noastre de vânzări lucrează împreună cu urbaniști, arhitecți și experți locali în fiecare fază a procesului. 
 

Pasul următor: designul

Designul slab al iluminatului duce la pierderea de energie electrică și poluare luminoasă de vecinatate. În contrast, un design responsabil asigură faptul că utilizatorii beneficiază de vizibilitate clară, fără a dăuna mediului înconjurător. Comunitățile se bucură de confortul vizual și percepția siguranței, cu un minim de poluare luminoasă. La Schréder, am dezvoltat de mult timp optici specifice cu distribuție fotometrică variabilă, pentru a ne asigura că lumina corectă este direcționată în locul corect, la timpul corect. 

Pure Night de la Schréder elimină poluarea luminoasă și previne pătrunderea luminii pentru a ne proteja cerul întunecat

Soluția noastră Pure Night reprezintă următorul pas în acea călătorie. Prin eliminarea zonei cu lumină orbitoare, prevenirea poluării luminoase de vecinatate și existența unei opțiuni de înclinare de 0° se asigură că nu există generare de lumină în plan superior; astfel, întunericul nu a arătat niciodată mai bine! Pure Night creează străzi sigure și minunat iluminate acolo unde e necesar - și nimic mai mult. Pure Night face din Schréder partenerul dumneavoastră pentru toate proiectele de iluminat și include o echipă de specialiști pentru a vă furniza studii fotometrice de calitate, aparate de iluminat inovative care pot fi adaptate pentru a se potrivi orașului dumneavoastră și accesorii Pure Night care au fost dezvoltate pentru a îndeplini noile cerințe cu privire la poluarea luminoasă. De asemenea, am ușurat și partea cu documentația, deoarece programul nostru PURE poate fi utilizat pentru a certifica aparatele de iluminat, asigurând că totul este conform prevederilor locale.

 

Se face mai cald: temperatura culorii

Orice persoană care a cumpărat vreodată vopsea știe că există opțiuni nelimitate când vine vorba de alb. La fel e și în cazul iluminatului exterior. Albul cald este mai confortabil pentru privire, iar nuanțele de alb reci pot oferi vizibilitate foarte clară în timpul nopții și pot accentua trăsăturile care merită o a doua privire. Temperatura luminii se măsoară cu temperatura de culoare corelată (CCT) care permite orașelor să ajusteze nuanțele și tonurile pentru a realiza echilibrul perfect al iluminatului. 

Temperatura de culoare joacă un rol important în reducerea poluării luminoase

Nou soluție Schréder FlexiWhite a fost dezvoltată pentru a găsi acel echilibru. Utilizând noul nostru aparat de iluminat FLEXIA, împreună cu produsele existente, FlexiWhite vă dă libertatea de a folosi temperatura adecvată a culorii în orice moment. Indiferent dacă se bazează pe scenarii pre-programate, funcționează cu sistem de control la distanță, folosește senzori sau un amestec din toate aceste elemente, sistemul oferă flexibilitatea necesară pentru a asigura un iluminat perfect: temperatura corectă a culorii, acolo unde vrei și atunci când e nevoie de ea. 

De exemplu, lumina albă, bogată, în albastru poate fi deosebit de deranjantă, pentru că, în exces, poate afecta ritmurile circadiene și somnul. În plus, este semnificativ mai strălucitoare decât majoritatea soluțiilor alternative de iluminat, ceea ce crește nivelul de poluare luminoasă de vecinatate și are consecințe dăunătoare atât pentru oameni, cât și pentru animalele sălbatice. Noua lege franceză privind poluarea cu lumină, care are ca scop protejarea întunericului nopții, ilustrează importanța CCT. Această lege, care stabilește standardul pentru Europa de Vest, restricționează emisiile de lumină albastră exterioară și impune ca CCT să nu depășească 3000 Kelvin. Rezervațiile naturale și parcurile au protecție suplimentară, CCT fiind limitat la 2,400-2,700K. 

Toate aceste pot fi respectate cu ușurință prin intermediul FlexiWhite. În plus, tehnologia cu senzori permite ca iluminatul să fie controlat îndeaproape. Senzorii pentru lumina zilei asigură că iluminatul exterior intră în funcțiune doar atunci când lumina naturală scade până la un nivel prestabilit. În mod similar, senzorii de mișcare garantează că un aparat de iluminat va emite lumină doar atunci când este detectată mișcare. Ambele soluții reduc atât poluarea luminoasă, cât și consumul de energie electrică.

 

„Cer înstelat”, viitor luminos

Beneficiind de un sistem ajustabil înseamnă că și cerințele privind iluminatul pot fi ajustate în viitor. Cu date transmise în timp real de la senzori, autoritățile locale pot determina ce e nevoie și pot plănui în mod corespunzător, putând de asemenea face modificări viitoare prin schimbarea programării, în loc să instaleze noi aparate de iluminat! Aceasta se traduce prin economii la costurile energetice, de mentenanță și instalare, plus abilitatea de a se adapta rapid schimbărilor bruște. Pentru a lua decizii luminoase despre modul în care arată străzile în timpul nopții, contactați echipa locală Schréder.

 

Despre autor

Vincent s-a alăturat Companiei  Schréder în 1997 și aduce de peste 22 de ani experiența sa în fotometrie. El a contribuit la dezvoltarea cu succes a modulelor LED LensoFlex® pentru aparatele de iluminat stradal și rutier. Perspectivele și ideile sale au ajutat la inițierea noilor tehnologii de iluminat si au asigurat lansarea cu succes pe piață pentru toate gamele noastre de produse.

Conectează-te cu Vincent pe LinkedIn